În ultimii ani m-am surprins din ce în ce mai des spunând că zboară timpul prea repede. Parcă zilele trec cu o viteză amețitoare și până te dezmeticești realizezi că aproape a mai trecut un an. Parcă am intrat într-un vârtej al timpului și cu cât mă sperie mai tare trecerea timpului, cu atât pare că trece mai repede.

Inevitabil, m-am gândit și eu, ca majoritatea dintre noi că parcă atunci când eram copil timpul trecea lent, cu răbdare și părea că am toată viața înainte, dar la un moment dat, de pe la 25 de ani, timpul pare că a apăsat pedala de accelerație și nu mai are răbdare.

De ce pare că timpul trece prea repede? M-am întrebat de multe ori, iar singura concluzie la care am reușit să ajung până acum este că atunci când eram mici știam să ne bucurăm de moment. Nu știam noi despre mindfulness și tot felul de practici de a te simti mai prezent sau mai conectat cu tine însuți, dar știam să ne minunam de frumusețea lucrurilor care ne înconjoară, știam să ne împrietenim repede cu alți copii, știam să râdem fără griji și eram prezenți în tot ce făceam.

Sigur, putem spune că e ușor să fii prezent când nu ai responsabilități și stres, dar cred că de multe ori folosim placa asta de adult ca scut, ca scuză pentru a nu lucra cu noi și de a depune un efort conștient să fim mai prezenți în propriile vieți.

Suntem mereu pe fugă, mereu pe mod automat și nu reușim să ne bucurăm de viețile noastre cu adevărat.

 “O să merg la plajă când mai slăbesc.”

 “O să dorm mai bine după ce se termină perioada asta agitată de la job. E doar o perioadă.”

“O sa ies cu prietenii altădată, acum sunt obosită.”

“O să fiu mai fericită după promovarea aia.”

E adevărat, de multe ori suntem prea obosiți și prea stresați și nu mai avem spațiu mental sau energie pentru a face altceva. Dar oare chiar ne odihnim cu adevărat când alegem să ne izolăm?

De multe ori, după ce refuzăm diverse activități sau amânam planuri, nu ajungem să ne odihnim eficient. Nu ne băgăm la somn mai devreme, nu citim o carte, nu ne relaxăm practicând hobby-ul preferat, ci ajungem în canapea scrollând pe social media sau uitându-ne la seriale.

Timpul pentru noi ar trebui să ne reîncarce bateriile, să ne ajute să ne simțim mai bine, dar de cele mai multe ori ajungem să ne simțim mai obosiți și un pic mai frustrați pe propriile vieți întrebându-ne când naiba a trecut timpul?

Un astfel de moment am avut eu zilele trecute în apropierea zilei mele de naștere. Mă gândeam că fac 32 de ani și eu de multe ori mă simt încă o copilă. Vârsta de 32 de ani pare o vârstă serioasă, o vârstă de om mare, matur, dar nu mă simt nici pe departe așa și în mod clar, viața nu e cum mi-o imaginam eu când eram mai mică.

Pe de altă parte, privind în urmă, realizez că m-am schimbat mult, mai ales în ultimii 2-3 ani și mai ales, realizez că am trăit până acum așa cum am vrut. Mi-am ascultat mereu intuiția și atât cât am putut și mi-am permis, am luat decizii care m-au ajutat mult să cresc. Și încercând eu așa să mă gândesc la evoluția mea și la ce mi-aș dori în viitorul apropiat, am tras câteva concluzii sau lecții despre viață pe care aș vrea să le împărtășesc aici.

1. Viața chiar e imprevizibilă și chiar trebuie să ne agățăm de ea și să ne bucurăm de tot ce ne oferă.

Bunica din partea tatălui meu a murit la 53 de ani. Tatăl meu a murit la 45 ani. Mama mea s-a îmbolnăvit la scurt timp după moartea tatălui meu. Din fericire, mama e bine pentru că e o supereroină și cea mai puternică femeie pe care o știu, dar toate experiențele astea m-au învățat încă de tânără că viața e imprevizibilă. Că acum ești bine și peste o oră viața ta se poate schimba complet. E nedrept și frustrant? Da! Dar vine la pachet și cu conștientizarea faptului că viața chiar e prețioasă și că ar trebui să ne bucurăm de ce avem și să profităm cât de mult se poate.

2. De cele mai multe ori, prietenii adevărații sunt chiar prietenii ăia cu care te vezi cel mai rar, dar de fiecare dată se simte ca și cum timpul nu a trecut și puteți vorbi la nesfârșit.

Aceștia sunt oamenii cu care poate nici nu vorbești zilnic, dar știi că ar veni oricând după tine dacă ai avea nevoie de ajutor. Am avut noroc să am în viața mea câțiva astfel de oameni și nu imi pot imagina viața fără măcar o persoană cu care să poți vorbi orice, pe umărul căreia să plângi fără teama de a fi judecat. Oamenii aștia apar rar în viața cuiva, dar eu cred că rămân pentru totdeauna. Sigur că e de preferat  să încercăm să fim aproape de acești oameni de câte ori avem ocazia, dar mi se pare fascinant cum uneori întâlnești persoane cu care faci click instant fără să depui efort, fără să cauți subiecte de discuție, ci pur și simplu te simți în largul tău cu aceste persoane, ca și cum vă știți dintotdeauna. Am mai spus-o, dar chiar cred că există puțina magie în prieteniile astea.

3. Ce fel de om ești e o alegere

Întodeauna am avut cel mai mare respect pentru oamenii care au trecut prin greutăți și au continuat să fie oameni buni, calzi și cu zâmbetul pe buze. Oamenii ăia care își poartă lecțiile cu grație și înțeleg că greutățile din viață nu vin la pachet cu un bilet de voie să te porți urât cu cei din jurul tău. Nu putem să controlăm ce ni se întâmplă în viață, dar putem să controlăm cum ne comportăm, dacă putem învăța ceva și ce set de valori avem. Încă de când eram mai mică mă gândeam că mi se pare foarte trist să ajungi un adult nervos, frustrat și care împrăștie cu venin în jur. Din păcate, am ajuns de câteva ori să fiu un adult obosit și frustrat, dar încerc mereu să ma redresez pentru că refuz sa fiu un om care nu se bucură de viață și care îi încarcă pe cei din jur cu negativitate. Oricât de grea ar fi viața uneori, știu sigur despre mine că nu o să țip niciodată la persoana de la casă sau la persoana de la care îmi iau cafeaua dimineața, că nu o să îi spun niciodată cuiva că planurile sale sunt prea mărețe și nu se vor întâmpla și nu am să mă bucur niciodată că cineva a eșuat doar ca să mă simt eu mai bine cu mine.

4. Partenerul tău de viață e un indicator foarte bun al respectului pe care îl ai față de tine însuți.

Nu mă refer aici la un partener desprins de reviste, plin de bani sau mai știu ce alte astfel de atribute, ci mă refer la un om cu valori comune cu ale tale. Mă refer la a fi cu cineva despre care să știi și să simți că e un om bun, care îi respectă pe ceilalți și cu care împărtășești același set de valori. Nu știu cum ar funcționa o relație în care ei îi pasă, de exemplu, de animale, iar el lovește animale sau le abandonează sau ea se poartă frumos și cu respect față de oameni, iar el țipă la chelneri când merg undeva. Nu văd cum ea ar fi feministă sau ar crede în drepturi egale și respectarea tuturor minorităților și ar crește copii (dacă vrea asta, bineînțeles) cu cineva care ar fi misogin, rasist sau homofob doar pentru că cu ea se poarta ok și nu i-a făcut (încă) nimic.

Nu văd cum ai putea funcționa cu cineva dacă pe langă iubire sau faptul că vă înțelegeți bine, nu poți aprecia persoana respectivă pentru cum e ca om. De asemenea, tot din respect față de propria persoană și propriile valori, cred că nimeni nu ar trebui să se schimbe pentru o relație. Dacă ai hobby-uri sau interese, cred că omul potrivit te va susține să le practici și nu te-ar face să renunți la ele din gelozie sau motive puerile. Omul de lângă de tine nu ar trebui să te îndepărteze de cine ești tu, de prieteni, familie, carieră sau interese, ci din contră. Și mai ales, dacă omul de lângă de tine e agresiv verbal, se poartă urât cu alte persoane sau cu tine, asta vorbește și de respectul pe care îl ai față de propria persoană.

5. Să faci ceea ce spui că o să faci e un adevărat boost de încredere

De multe ori mă lua valul și spuneam că o să fac tot felul de activități sau îmi treceam pe lista 20 de obiective, dar, din păcate, de foarte puține ori reușeam să fac tot ce mi-am propus, iar la finalul zilei rămâneam cu un sentiment că nu am realizat nimic și nu mă simțeam neaparat bine că nu am bifat toate ideile care mi-au venit la 2:00 dimineața în minte când am decis eu spontan să îmi schimb viața. Așa că în timp, am decis să fiu mai selectivă cu tot ce imi propun să fac și am mai puține obiective, dar la care lucrez constant.

Când reușesc să fac ce mi-am propus mă simt atât de bine cu mine și încrederea mea în mine crește și îmi dă energie să continui. Un astfel de exemplu este chiar acest blog sau faptul că am reușit să fiu constantă cu mersul la sală sau faptul că m-am lăsat de fumat de aproape 3 ani. Așa am ajuns și la concluzia că de multe ori disciplina bate talentul, motiv pentru care încerc zilnic să fac măcar un pas mic pentru obiectivele mele chiar dacă nu văd progres, dar știu că lucrez la asta constant și că am să văd și progresul cândva.

Acestea sunt doar câteva dintre lecțiile sau principiile de viață după care mă ghidez și mi-am propus să fiu cât mai atentă cu felul în care îmi petrec timpul. Vreau să fac zilnic ceva pentru sufletul meu, fie că asta înseamnă să citesc, să scriu, să creez conținut, să petrec timp cu cei dragi sau chiar să ies într-un parc pentru că vreau să fiu mai prezentă în viața mea și să nu treacă zilele pe lângă mine doar stând la laptop pentru job sau scrollând pe social media.

Da, timpul trece mult prea repede, din păcate, dar eu îmi propun să am cât mai des momente în care să simt că sunt mai prezentă și să folosesc bine timpul pe care îl am.