Cu siguranță nu! Dar dacă m-aș fi gândit la asta anul trecut aș fi zis “DA” fără să stau pe gânduri.

Acum ceva timp mă gândeam că oamenii își dau ochii peste cap în secunda în care aud cuvântul feminsim și că până apuci să îi spui interlocutorului care e treaba cu feminismul ăsta deja l-ai pierdut, iar atenția este oriunde în altă parte numai nu la ce ai tu de spus.

Și apoi am stat și m-am gândit cum altfel i-am putea spune astfel încat măcar să ai șansa să poți spune ce ai de zis. Dar gândidu-mă la subiectul ăsta m-am tot întrebat de ce au oamenii această reacție viscerală  când aud de feminism. Vedeam adesea femei pe care le apreciam în interviuri care vorbeau atât de frumos despre femei, despre drepturile acestora sau siguranța lor, dar de fiecare dată se justificau cu “Nu sunt vreo feministă” sau “Nu cred în feminism în sensul clasic, ci mai degrabă….”.

Și mereu m-am întrebat de unde rușinea asta de a spune ca ești feministă? De ce să nu vrei să declari asumat că îți dorești ca drepturile femeilor să nu mai fie încălcate? Ce e de comandamnat în asta? Ba mai mult, cum nu vi se pare mai condamnabil să NU fiți feministe?

Apoi tot citind despre feminism atât în alte țări, cât și în România, ba chiar analizând comentariile din social media despre orice subiect din spectrul feminsmului, am realizat că exact aceste reacții pe care până și femeile le au sunt o reacție cauzată de bărbații care nu se simt confortabil cu această mișcare, așa încât nu doar ca s-au poziționat împotriva feminismului, dar au insuflat asta și femeilor din viețile lor.

Exact misoginismul internalizat din noi ne face să spunem “Nu sunt vreo feministă”. Misoginismul internalizat se numește exact așa “internalizat” pentru ca este instalat atât de bine, dar subtil în modul nostru de gândi și de a acționa încât de multe ori nu suntem conștiente de cum se manifestă. Tocmai pentru că am fost educate în acest sistem patriarhal, au reușit să ne facă să ne întoarcem una împotriva alteia exact când vorbim despre drepturile noastre. Reacțiile negative ale femeilor la adresa feminismului reprezintă dovada clara a misoginismului internalizat. Exact asta vor să obțină bărbații deranjați de feminism.

Și acum, ca să ne lamurim, eu sunt “feministă d-aia” și nu am să spun niciodată asta în șoaptă sau rușinată, ci din contră, cu toată mândria. Să nu uităm că începuturile feminismului nu au fost ușoare, iar ca noi să ajungem acum să avem dreptul de a ne exprima părerile, de a vota, de a merge la munca, de a ne educa a fost nevoie de multe manifestații și proteste, unele nu chiar draguțe. Ca noi să ajungem să avem drepturile de astazi, femeile alea nu i-au rugat frumos pe bărbați să ne lase să avem drepturi și ei le-au ascultat de buni ce au fost. Ca să ajungem la drepturile de astăzi a fost nevoie de mobilizări masive și de gesturi care chiar să pună presiune pe clasa politică de atunci. De asta auzim acum povești distorsionate despre “sutiene arse și femei crizate” și credem că ăsta e feminismul. Apropo, termenul ăsta de “crizată” la adresa unei femei a apărut sigur din gura unui bărbat și nu mă poate convinge nimeni ca nu e așa.

Feminismul are o mulțime de definiții și substraturi, dar ce trebuie să știm este că militează pentru ca femeile să aibă drepturi egale în societate, iar feminismul aplicat în zilele noastre ar trebui să identifice și să corecteze cazurile în care drepturile femeilor sunt încălcate.

Feminismul înseamnă ca o femeie să poată sta acasă dacă vrea sau să muncească, dacă asta își dorește. Să aibă copii dacă vrea sau nu. Să poată urma orice cariera vrea. Și mai mult decât atât, înseamnă ca noi, femeile, să nu ne judecăm între noi pentru alegerile de viață pe care le luăm. Așadar, o “feministă d-aia” nu te-ar judeca niciodată dacă vrei să fii casnică, ci, din contră, se va lupta ca tu să ai puterea de a decide ce vrei să faci și să faci asta pentru că vrei tu, nu pentru că ți-o impune un bărbat sau societatea. Iar dacă alegi să fii casnică, să ai o plasă de siguranță. Poți să fii feministă și să fii casnică. Poți să fii feministă și să fii mamă. Poți sa fii feministă și să ai o relație sanătoasă cu un bărbat. Feministă nu înseamnă o femeie cu reacții violente la adresa bărbaților sau la adresa femeilor casnice, astea sunt scenario inventate exact de bărbații care se împiedică de femisnim pentru că nu vor ca femeile să aibă libertatea de a alege. Feministă nu înseamnă o femeie singură la 40-50 de ani cu 7 pisici, deși sincer vorbind, nu văd de ce e un scenariu așa negativ comparativ cu a fi captiva într-o căsnicie nefericită. Dar exact asta e frumusețeaȘ poți alege să fii singură cu câte pisici vrei sau poți alege să fii cu un partener sau parteneră, cu copii sau fără. Poți alege să fii ce vrei tu să fii, iar feminismul exact asta urmărește, să ai dreptul să alegi ce vrei tu să faci.

Iar pentru oamenii care se întreabă ce nevoie mai e de feminism, din păcate nevoia este înca una foarte mare. Ar fi fost extraordinar să stam aici să spunem că toate bătaliile au fost deja purtate și castigate, dar nu este așa.

Începem de la orașele mari, dezvoltate, în cercuri în care se învârt oameni educați, unde nu te-ai aștepta ca femeilor să le fie încălcate drepturile. Încă sunt multe companii în care conducerea este formată preponderant din bărbați, încă sunt intrebate femeile la angajare dacă plănuiesc să facă copii, încă li se spune femeilor să vina cu o bluză decoltată la intalnirile de busines și încă sunt femei care sunt hărțuite la locul de muncă.

Continuăm cu mediul rural, unde unitatea de masură pentru a stabili dacă o căsnicie este una fericită este “măcar nu mă bate”. Unde femeile nu au voie să iasă din sat fără acordul bărbaților. Sunt femei care nu sunt lăsate să aibă buletin. Sunt femei care sunt scoase din școală încă de mici pentru a contribui la treburile casei că “oricum nu au nevoie de școală”. Sunt femei bătute și agresate la ordinea zilei. Femei care nu au voie să mearga la muncă pentru ca sunt bărbații geloși…și câte și mai câte.

Putem continua cu dreptul la avort al femeilor care nu este respectat pentru că s-au găsit niște bărbați la costume să aibă păreri despre corpurile noastre. Politicienii care dau legile astea despre interzicerea avorturilor au în cap creșterea natalității că să aibă ei cârca cui să o rupă cu munca peste niște ani, dar oamenii de rând care sunt de acord cu asta invocând niște motive religioase, dar nu numai, nu au nicio scuză. Dacă barbații ar putea rămane însărcinați, avorturile s-ar face și la drive through la Mc Donalds. Dacă le-ar păsa bărbaților și politicienilor de copii, nu ar mai fi atâtea centre de plasament și orfelinate cu condiții inumane, nu ar mai fi atâtea mame singure fără pensii alimentare. Nu le pasă de copii, le pasă de controlarea corpurilor femeilor. Aș mai menționa aici că au mai existat astfel de legi în trecut și asta nu a împiedicat avorturile, ci doar a încurajat efectuarea lor în condiții lipsite de siguranță care au pus în pericol viețile femeilor. Dacă un avort e moral sau nu e doar treaba femeii care ia decizia asta cu privire la propriul corp, nu a celorlați din societate. Dacă tu ești femeie și condamni avortul, atunci nu face unul, dar lasă alte femei să decidă pentru ele. Sunt multe de spus aici, dar poate voi face asta într-un articol separat.

Să continuăm cu alte motive pentru care e nevoie de feminism.

Avem politicieni care nu sunt plăcuți nici de oile pe care le aveau la păscut acum 2-3 ani care au tupeul de a le spune jurnalistelor că nu discută cu ele doar pentru că sunt femei.

Avem femei hărțuite pe stradă sau violate pe care insituțiile statului le ignoră, ba mai mult, le sugerează victimelor să nu depună plângere pentru a nu afecta viața hărțuitorului.

Avem cazul Gisèle Pélicot.

Se găsesc grupuri de Telegram cu mii de bărbați care trimit fotografii cu femei goale și fac planuri elaborate despre cum urmează să le agreseze.

Avem aproape 50% dintre români care cred că violul poate fi justificat în anumite situații, mai ales dacă abuzatorul este partenerul victimei.

Avem femei în politică sau la locul de muncă care trebuie să muncească de 3 ori mai mult decât bărbații, femei care sunt ținute la standarde aproape imposibile, în timp ce colegii lor bărbați trebuie doar să  existe pe acolo și să fie maxim mediocri sau să bea o bere cu șeful.

Iraq a dat o lege prin care permite căsătoria cu fetițe de 9 ani.

În Afghanistan femeile nu au voie să vorbească între ele, nu au voie să iasă pe stradă fara bărbati, nu pot discuta nici cu mamele lor.

În atâtea locuri din lume femeilor li se refuză dreptul la educație, dreptul la îngrijiri medicale, li se interzic drepturi de bază pentru orice ființă umană.

Așa că da, avem foarte mare nevoie de feminism, și deși înteleg cum bărbații pot fi deranjati de asta, mi se pare trist să văd femei care spun cu mândrie că ele nu sunt feministe vorbind despre feminism de parcă nu ar fi chiar motivul pentru care ele au drepturi și libertati. Iar dacă ești femeie care nu s-a confruntat niciodată cu încălcarea unor drepturi, asta nu înseamnă că nu ar trebui să ne pese de femei care nu au avut același noroc.

Mă gândeam eu cândva că poate ne trebuie un cuvânt nou pentru feminism, să o luam puțin de la capăt că poate nu a înteles lumea exact cu ce se mănâncă, dar mai bine nu căutăm niciun cuvânt nou pentru că asta ar însemna să ștergem cu buretele eforturile uriașe pe care le-au făcut femeile dinaintea noastră.