De ce suntem cei mai mari critici ai noștri?

În ultima săptămâna am avut zilnic discuții cu persoane diferite în care vorbeam despre cum nu ne place ceva la noi, cum nu ne putem ierta pentru anumite greșeli, cum ne e rușine cu anumite decizii sau cât de nemulțumiti suntem de cum arătăm sau ne organizam timpul. Nu știu dacă a fost ceva în aer sau a fost o simplă coincidență, dar azi noapte, … Continuă să citești De ce suntem cei mai mari critici ai noștri?

Trece timpul prea repede sau ne grăbim noi?

În ultimii ani m-am surprins din ce în ce mai des spunând că zboară timpul prea repede. Parcă zilele trec cu o viteză amețitoare și până te dezmeticești realizezi că aproape a mai trecut un an. Parcă am intrat într-un vârtej al timpului și cu cât mă sperie mai tare trecerea timpului, cu atât pare că trece mai repede. Inevitabil, m-am gândit și eu, ca … Continuă să citești Trece timpul prea repede sau ne grăbim noi?

Confesiuni despre burnout

Burnout – ce capriciu convenabil! Sau cel puțin așa credeam… Asta spuneam eu acum mulți ani când eram o workaholică veritabilă și o susținătoare înfocată a tot înseamnă hustle culture. Îmi purtam oboseala ca pe un badge de onoare și eram și mai mândră de mine cu fiecare nou proiect. În 2019 aveam să primesc primele semnale de la corpul meu când, în dimineața de … Continuă să citești Confesiuni despre burnout

În căutarea drumului cel bun

Nu am mai scris de mai bine de o săptămână… Cel puțin nu pentru blog… Am așteptat să am o stare mai bună că să scriu, cum scriu de obicei, pe un ton optimist și relaxat. Dar poate că starea asta nu trece imediat și până la urmă, mi-am spus că o să scriu aici despre viață, gânduri, stări…iar stările astea sunt o parte firească … Continuă să citești În căutarea drumului cel bun

De ar fi 8 martie în fiecare zi…

8 martie – Îmi place ziua asta! Parcă suntem mai senine, parcă suntem mai bune una cu cealaltă și lăsăm deoparte invidii, frustrări, răutăți. Mi-aș dori să păstrăm măcar puțin din energia acestei zile în toate zilele. Din perspectivă feministă, aș spune că mai sunt multe de făcut până să ajungem să prețuim femeile în societate așa cum ar trebui să fie, aș spune că … Continuă să citești De ar fi 8 martie în fiecare zi…

„Telefonul ăla e de vină”

Mai țineți minte că atunci când eram mici mamele noastre dădeau vina pe telefon pentru orice problemă aveam? Te durea stomacul? “E de la telefonu’ ăla”. Te durea capul? Telefonul era de vină. Te-ai împiedicat și ai căzut? “Păi dacă stai cu ochii în telefonu’ ăla!” Poate că știau mamele noastre ce știau și chiar e telefonu’ ăsta sursa multor probleme. Toată viața noastră e … Continuă să citești „Telefonul ăla e de vină”

O cafenea și sindromul impostorului

Stau în fața laptopului și încerc să scriu. Am venit la o cafenea, mi-am luat un flat white și o prăjitură și am avut o bucurie de moment și mă gândeam “uită-te la mine: singură la o cafenea, scriind un articol”. A fost o senzație de împlinire foarte mișto pentru că am simțit pentru câteva momente că am îndeplinit un vis pe care l-am avut … Continuă să citești O cafenea și sindromul impostorului