Nu am mai scris o perioadă…

Mi-a părut rău, m-am simțit vinovată, ca și cum aș abandona ceva ce mi-am dorit foarte mult, dar am știut că e doar o pasă proastă și că o să revin. Și iată că se întamplă.

Nu am mai scris pentru că nu am simțit că mă mai inspiră nimic. Am încercat să mă las inspirată, am încercat să nu mai petrec mult timp pe telefon, m-am refugiat în lucrurile și activitățile care de obicei mă ajutau, dar inspirația nu venea. Erau momente în care simțeam că am atâtea de spus și mult mai multe momente în care realizam că orice aș spune, nu o să se schimbe nimic.

Nu doar că nu aveam inspirație, dar a fost o perioadă în care vedeam doar ce e mai rău în noi ca societate. Și știti cum e, dacă te concentrezi doar pe lucrurile negative, o să îți iasă în cale doar lucrurile negative. Eu teoria o știu, dar în realitate, nu reușeam să mai gasesc acele teme inspiraționale și bune pe care să mă concentrez.

De ce s-a întâmplat asta? Din cauza alegerilor prezidențiale și a tot ce a ieșit la suprafață în urma acestor alegeri.

Am știut încă de anul trecut că și dacă alegerile se vor termina cu bine, tot veninul și răutatea care au ieșit la suprafață nu se vor putea șterge cu buretele.

M-a întristat tot ce s-a întâmplat, dar nu neaparat din punct de vedere politic. M-a întristat să văd atâta răutate, înverșunare, oameni care amenință și înjură. M-a întristat să văd oameni care urăsc minorități de orice fel. M-a întristat să văd oameni care predică credința în Dumnezeu și urăsc și judecă alți oameni sau chiar folosesc credința ca pe o armă pentru a face rău și a intra cu bocancii în viețile altora.

M-a întristat să văd că și de o parte și de cealaltă, am ales să punem câte un singur om (sau 2 oameni în cazul altora ) pe un piedestal și să ne așteptam ca omul ăla, oricare ar fi el, să facă toată treaba pentru noi.

Poate că e frumos să ai speranță într-un candidat și cu siguranță că e util să tragi clasa politică la răspundere, însă ne facem iluzii dacă noi credem că o să vină un președinte pe un cal alb (oricare ar fi el, valabil pentru ambele tabere) și o să transforme țara asta într-o țară frumoasă și dezvoltată din toate punctele de vedere.

Țara asta suntem noi. Noi, cei care scuipăm pe stradă. Noi, cei care batem animale sau facem concursuri în care mor animalele sub ochii noștri ca să ne distreze pe noi. Noi, cei care amenințăm și înjurăm. Noi, cei care ne înjurăm în trafic și nu avem răbdare câteva minute când cineva e timorat la volan sau nu știe în ce direcție să o ia. Noi cei care râdem de cei care studiază și îi numim fraieri și tocilari. Noi, cei care nu respectăm autoritatea și instituțiile statului. Noi, cei care aruncăm țigări și gunoaie pe stradă. Noi, cei care batem copii și femei. Noi, cei care preferăm combinații și găinării în locul muncii sau al unui scop nobil. Noi, cei care avem pretenții atât de înalte de la politicieni, dar nu ne asumăm nici măcar un pic de responsabilitate civică. Noi, cei care ne-am pierdut pe drum, dar vrem să vina salvatori să compenseze pentru ce nu am reușit noi să facem. Noi, cei care râdem de persoanele cu handicap sau diverse boli. Noi, cei care stăm nepăsători în cazuri de abuz sau chiar le urăm altora să treacă prin așa ceva. Noi, cei care credem întotdeauna că știm mai bine ca experții din orice domeniu deși suntem printre ultimii în topurile țărilor care citesc.

Țara asta suntem noi, nu un președinte și un premier, iar țara asta merge în direcția în care mergem noi.

Eu asta am văzut la noi în ultimele luni. Știam că nu e toată lumea așa, stiam că sunt și oameni frumosi și buni, dar mi se părea că sunt prea puțini. Și știam că oricum s-ar încheia alegerile, asta e o față a României pe care nu o mai putem ascunde.

De ce suntem așa, cum am ajuns aici și ce facem de aici încolo sunt discuții mult prea complexe, însă am realizat că viața poate fi la fel de bună ca perspectiva pe care o ai despre viață. Și adevărul e că dacă te scunfuzi prea mult în partea asta negativă, te poate absorbi ca o mlaștină.

Adevărul e că asta e doar o față a noastră care a fost mai zgmotoasă o perioadă. Și poate că era necesar să trecem prin procesul ăsta ca să deschidem ochii, să ieșim din bulele noastre și să înțelegem că dacă ne vedem fiecare de treaba lui, în bula lui fără niciun fel de implicare civică, s-ar putea să ne trezim într-o zi și să spunem că nu ne mai regăsim aici sau că nu înțelegem ce se întâmplă.

Poate că se vor așeza lucrurile în perioada următoare și o să mai uităm din ce am văzut și am auzit, dar aș vrea să trag o concluzie și să procesez cumva realitatea asta din ultimele luni. Așa că aleg ca lecția să fie să ne concentram mai mult pe ce e bine și pe ce putem face noi bine.

 Adevărul e că noi avem mai multe versiuni. Mai există și versiunea aia a noastră (ca țară) în care umorul e la cote înalte. Mai există și țara asta cu mulți oameni muncitori în toate domeniile. Mai există și versiunea noastră de țară în care tragem cu toții pentru o țară mai bună și ne ajutăm la greu. Chiar recent am văzut un caz în care un băiat i-a cumpărat o mașină unui om care facea livrări pe bicicletă cu copilul după el. Sunt sigură că mai sunt mulți astfel de oameni generoși și buni. Versiunea asta a noastră există. Putem fi și oameni buni, muncitori, săritori, generoși, doar că versiunea asta se pierde de multe ori în fața zgomotului făcut de cealaltă versiune a noastră care a ajuns așa poate chiar pe bună dreptate, rănită de un mediu uneori prea corupt și nedrept.

Eu cred sincer că perspectiva contează și că dacă alegem să privim mai des spre oamenii care fac bine și să îi încurajăm, s-ar putea ca viața să ne pună în cale mai mulți oameni care fac bine.

Lecția mea din tot ce s-a întâmplat e să mă încojor mai mult de oameni cu care rezonez și aleg să văd și toate lucrurile bune atât din țara asta, cât și din viața mea. Cred sincer că dacă alegi sa te concentrezi pe lucrurile bune, binele va fi mai des prezent în viața ta, așa cum am simțit pe propria piele că și opusul e valabil.

Și nu aleg să mă înconjor de un anumit tip de oameni pentru a trăi într-o bulă, ci pentru a învăța de la cei care fac mai mult, cum pot sa fac și eu mai mult, cum să pun și eu umărul la treabă pentru o direcție în care sper.