Bun… m-am hotărât că vreau să scriu și vreau să fac asta public. Mai mult decât atât, mi-aș dori din inimă să îmi văd articolele în diverse publicații. Așa că, după ce m-am gândit, m-am răzgândit, mi-am făcut curaj, apoi am dat înapoi pentru a mia oară, iată că de data asta decizia a rămas cu mine: o să încep să public articolele.

Dar ce să public? Tot ce am scris eu până acum a fost scriere de tip jurnal, cu detalii mult prea personale și într-un stil de comunicare pe care îl folosesc eu cu mine. Așadar, trebuie să încep să scriu articole noi.

Și iată-mă acum în situația în care, până acum, scriam foarte mult, dar nu publicam nimic, iar acum, că vreau să public, nu știu despre ce să scriu. De fapt, idei de articole am, dar simt un blocaj, care nu cred că este writer’s block, cât mai degrabă teama mea de a începe pe bune să scriu și să fac asta public și asumat.

Așa că, după câteva săptămâni în care nu am mai scris deloc și m-am păcălit că sunt într-o fază de research, mi-am zis că e momentul, totuși, să încep să scriu. „Scrie ceva, orice”, mi-am spus, așa că uite-mă acum, cu documentul Word în față, scriind CEVA.

Poate că acest CEVA este prologul pentru ce va urma. Documentul în care îmi aștern intențiile pentru acest colț digital, în care vreau să scriu atât ca metodă de a-mi pune gândurile în ordine, cât și de a aduce în discuție teme care mă preocupă, dar mai ales ca metodă de a inspira. Sper ca, în viitor, printre articolele mele să se găsească și interviuri, discuții spumoase și savuroase cu femei care mă inspiră și de la care cred că avem cu toții de învățat.

Până una-alta, eu mai stau puțin cu zbuciumul meu interior, încercând să dau o formă acestui site, cât și articolelor cu care vreau să dau startul acestui proiect de suflet.

Pare că documentul ăsta e mai mult decât un mod de a începe, mai mult decât un prolog, ci este chiar o incursiune în procesul meu de a-mi învinge temerile și de a începe să scriu, de data asta pe bune.

Am crezut multă vreme că nu mai citește nimeni bloguri și poate că așa e, dar, până la urmă, eu nu fac asta cu gândul la cifre, cu gândul de a ajunge la zeci sau sute de mii de oameni, ci fac asta pentru a-mi îndeplini această dorință pe care am avut-o dintotdeauna: de a scrie. Fac asta pentru a-mi hrăni sufletul, ca un hobby, dacă vreți să îi spunem așa, deși e mai mult de atât, fiind, de-a lungul timpului, o metodă de terapie și dezvoltare. Mi-am zis că nu mai citește nimeni, dar chiar eu urmăresc constant paginile câtorva fete și le citesc cu drag articolele, iar, ca mine, sigur mai sunt câțiva.

Vreau să scriu aici despre feminism, despre dragostea pentru animale, despre prietenii, carieră, dragoste, maturizare, burnout, despre experiențe de tot felul și să aduc aici dialoguri cu oameni frumoși, care să ne inspire să trăim cu sens.

Am regretat întotdeauna că nu am făcut nimic cu pasiunea mea de a scrie, dar am realizat că nu e un termen limită pentru asta, iar dacă până acum nu am publicat nimic, nu înseamnă că nu o pot face de acum încolo. Și dacă e să caut o concluzie sau o lecție din acest articol, care marchează un nou început, să fie aceasta: dacă ceva te inspiră, îți umple sufletul de liniște sau e ceva care te atrage, nu ignora asta, pentru că s-ar putea să îți aducă mai mult bine decât crezi. Lecția pentru mine e să nu mai amân să fac ceea ce îmi place.

M-am gândit mult timp că nu are rost să public ce scriu, pentru că nu ar citi prea multă lume sau că e prea târziu să fac o carieră din asta, însă adevărul este că nu știu unde mă va duce viața, nu știu dacă va citi cineva sau nu, dar ce am învățat, târziu, ce-i drept, este că nu orice îmi place să fac trebuie să ducă la o carieră, ci, dacă îmi place să fac ceva, o pot face doar pentru că așa simt eu și pentru că asta mă împlinește pe mine.